istoria noastră
Despre instituție
Istoricul ȘCOLII GIMNAZIALE BĂIȚA
Datorită exploatării intense a minelor de aur, comuna Băița a trăit în secolele trecute o viață intensă, având o populație destul de numeroasă. În timpul stăpânirii habsburgice ,Maria Tereza a adus la Băița un număr însemnat de lucrători și specialiști în minerit de origine germană, polonă, slovacă și cehă, care s-au stabilit aici și au conviețuit în relații pașnice cu românii din altă zonă.
Trăind în comun români, maghiari, germani, școala a fost privită sub aspect național și confesional, românii fiind ortodoxi, iar germanii și maghiarii romano-catolici.
Din documentele aflate in arhiva parohiei romano-catolice se poate trage concluzia că pe aceste meleaguri, școala s-a organizat încă înainte de anul 1742.
În școala confesională romano-catolică, care datează dinaintea bisericii (aceasta fiind construită în anul 1785) și a parohiei romano–catolice (1769), învățau copiii locuitorilor satului și puțini din satele învecinate. Predarea se făcea în trei limbi (română, germană și maghiară) pentru ca toți elevii să-și însușească temeinic cunoștințele.
Din documente reiese că majoritatea populației locale era de naționalitate română, lucru care a dus treptat la pierderea limbilor materne ale naționalităților conlocuitoare.
Nu se poate preciza în ce local a funcționat școala pană în anul 1793, an în care s-a cumpărat un edificiu școlar cu 500 florini, de la văduva lui Haberle Francisc, fost director de mină, local care inițial a servit drept casă parohială.
În anul 1843, statul Austro-Ungar construiește pe locul cumpărat de la Heberle un nou local de școală, cu o clasă pentru 100 elevi și locuință pentru învățător (în total 5 camere), în valoare de 2700 florini. Pană în anul 1883 acest edificiu, respectiv sala de învățămant, a servit pentru învățămantul ambelor școli, respectiv de fete și de băieți.
În anul 1883, adunarea parohială ia hotărârea de a construi o a doua sală de clasă pentru școala de fete. În urma acestei hotărâri, episcopul Lenhard, la 2 ianuarie 1844, cumpără de la societatea ,,Bruderlade” intravilanul și localul care era rezervat consultațiilor medicale pentru mineri, la prețul de 720 florini. Aici se va muta școala de fete și va locui învățătoarea. Limba de predare era acum în funcție de naționalitatea învățătorului sau a învățătoarei.
Școala a funcționat de la 1844 pană în decembrie 1918 în această formă, dată la care Transilvania s-a unit cu Romania. De la această dată limba română în școală este obligatorie, iar elevii de naționalitate română trec la școala de stat. Școala confesională romano-catolică se menține pană în anul 1934, însă într-o neagră mizerie, nefiind subvenționată de nimeni. O dovadă grăitoare în acest sens este faptul că învățătorul Vendel Tombacz a servit această școală timp de 16 ani fără salar, întreținandu-se doar cu salarul de cantor bisericesc. În urma pensionării învățătorului, copiii de confesiune romano-catolică, în număr de 120, de la 7 la 16 ani, s-au înscris la Scoala Primară de Stat.
În data de 4 martie 1934,la inițiativa directorului scolii, Ion C. Marșu, membrii adunării generale din comuna Băița, hotărăsc construirea noului local școlar astăzi numit ,,școala veche”, lucrare dată în folosință în anul 1936. În data de 2 februarie 1964, se hotărăște construirea unui local de școală nou, compus din 12 săli, local dat în folosință în anul 1966.
După această dată în școala din Băița s-a studiat în limba română, învățământul obligatoriu fiind de 7 clase (până în anul 1964), 8 clase (1970), iar din anul 1970 de 10 clase.
Au existat perioade după anul 1980 în care școala a funcționat cu clase de liceu XI-XIII seral.
Din păcate în ultima perioadă natalitatea a scăzut mult și se înregistrează o migrație a populației tinere către mediul urban.
În prezent rețeaua școlară din comună se compune din:
- o unitate școlară cu personalitate juridică, Școala Gimnazială Băița, cu nivel de învățământ preșcolar, primar și gimnazial;
Conducerea este asigurată de director, conform cu legislaţia în vigoare sprijinit de echipa managerială.
